Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Franceză

A A A

Întrevederi la Școala Națională a Magistraturii și Universitatea din Bordeaux

Publicat:Wed, 13/07/2022 - 11:51

La 11 iulie, în cadrul vizitei la Bordeaux, Ambasadoarea Corina Călugăru a avut întrevederi cu Samuel Lainé, Directorul adjunct al Școlii Naționale a Magistraturii, Catherine Gauthier, Vicepreședinta responsabilă de Consiliul de administrare și Joanne Pagèze, Vicepreședinta pentru internaționalizare a Universității din Bordeaux.

Discuțiile la Școala Națională a Magistraturii au vizat cooperarea moldo-franceză în domeniul formării magistraților, fiind abordate proiectele desfășurate în parteneriat cu Institutul Național al Justiției din Republica Moldova, creat în baza modelului francez și pentru care experiența școlii franceze continuă a fi relevantă. A fost exprimat interesul de a consolida schimbul de bune practici, în special în contextul noului statut al Republicii Moldova de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și a avansării reformei justiției. Vizita a oferit, de asemenea, oportunitatea de a se familiariza cu activitatea Școlii Naționale a Magistraturii, oferta de instruiri practice, acțiunile de cercetare și documentare, evoluțiile în sistemul justiției din Franța și rolul instituției în asigurarea recrutării și formării în conformitate cu necesitățile identificate.

În cadrul vizitei la Universitatea din Bordeaux, a fost comunicat interesul de a dinamiza cooperarea universitară moldo-franceză prin stabilirea parteneriatelor între instituțiile de învățământ superior. Pornind de la interesul de studiu și cercetare față de evoluțiile din țara noastră în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană, a fost subliniată oportunitatea lansării cooperării între facultățile de drept/relații internaționale din Republica Moldova și Facultatea de Științe Politice din Bordeaux.

Totodată, au fost explorate piste de colaborare cu institutele universitare în domeniul tehnologiilor. În acest context, la întrevedere a participat și Dr. Ludmila Cojocaru, cercetător științific, absolventa Facultății de Chimie a Universității de Stat din Moldova. Cu un parcurs academic și științific de excepție, Ludmila Cojocaru este laureata inițiativei internaționale de cercetare « Make Our Planet Great Again » și își continuă cercetările la Institutul de Științe Moleculare din Bordeaux în domeniul aplicării noii generații de semiconductori pentru fabricarea panourilor solare. Ambasadoarea Corina Călugăru a salutat reușitele și invențiile cercetătoarei, precum și dorința de a contribui la integrarea energiei regenerabile în Republica Moldova, o serie de panouri solare experimentale fiind realizată cu un design special dedicat aniversării de 30 de ani a relațiilor bilaterale moldo-franceze.