Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Franceză

A A A

Cooperarea moldo-franceză în domeniul educației discutată la Ministerul Învățământului Superior, al Cercetării și inovării din Franța

Publicat:Thu, 13/02/2020 - 16:30

Paris, 13 februarie 2020 – La 12 februarie, Însărcinatul cu afaceri a.i. Vlad Chirinciuc a avut o întrevedere cu Delegatul pentru afaceri europene și internaționale din cadrul Ministerului Învățământului Superior, al Cercetării și Inovării din Franța, Denis Despreaux.

Discuția s-a axat pe cooperarea bilaterală în domeniul educației și cercetării, fiind reiterat angajamentul celor două țări pentru implementarea Pactului lingvistic RM-OIF, în particular obiectivul de promovare a limbii franceze în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova.

Oficialii au convenit consolidarea cooperării în domeniul mobilității academice și a schimbului de experiență, precum și integrarea tehnologiilor informaționale în învățământul profesional-tehnic.