Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Franceză

A A A

Participarea Republicii Moldova la evenimentul consacrat Zilei internaționale a Francofoniei la UNESCO

Publicat:Tue, 19/03/2019 - 14:25

Paris, 19 martie 2019 – La 18 martie curent, Ambasada Republicii Moldova la Paris a participat cu un stand național la evenimentul consacrat Zilei internaționale a Francofoniei, organizat de Grupul francofon din cadrul UNESCO. Evenimentul cu genericul “ Soirée des saveurs francophones”, care a reunit peste 30 de țări și peste 300 de invitați din partea autorităților franceze si a organizațiilor internaționale cu sediul la Paris, a avut drept scop o călătorie cultural-gastronomică prin țările din spațiul francofon.
 
 
Evenimentul a fost marcat de prezența Directorului general UNESCO Audrey Azoulay, Secretarului general OIF Louise Mushikiwabo, Președintelui Asociației francofone pentru Știință (ACFAS) Lyne Sauvageau si a altor persoane oficiale. Programul a inclus, de asemenea, prezentările laureaților concursului francofon “Ma thèse en 180 secondes”, care au avut forma unui demers științific promovat printr-un limbaj simplu pe înțelesul tuturor timp de 3 minute.
 
 
Standul Republicii Moldova, care a inclus bucate tradiționale și o degustare de vinuri selecte, a fost înalt apreciat de publicul prezent la eveniment.