Seară literară cu scriitoarea Radmila Popovici

Ambasada Republicii Moldova în Franța, în colaborare cu Editura Cartego și Galerie Moldave à Paris, a avut plăcerea de a găzdui vineri, 4 iulie 2025, un eveniment literar deosebit, dedicat poeziei și dialogului cultural. Scriitoarea Radmila Popovici și-a lansat, în cadrul unei seri speciale, cele mai recente volume: „O mie și una de eu fără umbre” (ilustrații de Florina Breazu) și „Bunica Liuba, Atoateștiutoare” (ilustrații de Mihaela Mândru) – o carte adresată tuturor vârstelor.
Doamna Ambasadoare Corina Călugăru a salutat revenirea la Paris a poetei Radmila Popovici, exprimând aprecierea pentru forța universului creativ al autoarei, care – în pofida vremurilor tulburi – continuă să inspire și să adune în jurul său pe cei care prețuiesc arta, poezia și frumosul.
Evenimentul a fost moderat de poetul Vitalie Vovc, iar seara s-a bucurat de participarea editoarei Natalia Blanari (Cartego) și a ilustratoarei Mihaela Mândru, care a dat viață universului vizual al cărții dedicate copiilor.
Un moment aparte l-a constituit recitalul de poezie din cadrul „TurnEU Poetic”, cu intervențiile sensibile și expresive ale scriitoarei Tatiana Țîbuleac, jurnalistei Cristina Hermeziu și Vivianei Paraschiv – fiica autoarei – care a citit poezii în limba franceză, aducând astfel creația Radmilei Popovici mai aproape de publicul francofon.
Seara a reunit scriitori, artiști, reprezentanți ai mediului cultural și diplomatic, membri ai comunității moldovenești și franceze, dar și numeroși iubitori de literatură – într-o celebrare a cuvântului ca liant între inimi și identități.
Lansarea de la Paris a reconfirmat, încă o dată, forța literaturii de a inspira, de a construi punți și de a întări legătura dintre comunitate și cultură.
Crédit foto: Emilian Olaru





