Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Franceză

A A A

Vizita Ambasadoarei Corina Călugăru în Principatul Monaco: întrevederi pentru consolidarea cooperării moldo-monegasce

Publicat:Fri, 27/06/2025 - 16:57

În cadrul vizitei de lucru în Principatul Monaco, Ambasadoarea Republicii Moldova în Franța și Monaco, E.S. Corina Călugăru, a avut onoarea de a se întâlni cu dna Marie-Catherine Caruso-Ravera, Director al Departamentului de Relații Diplomatice și Consulare; dl Marc Lecourt, Președinte al Asociației Consulilor Onorifici din Monaco; precum și reprezentanți ai Fundației Prințesei Charlene de Monaco.

Discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale moldo-monegasce, cu accent pe:

  • Proiecte educaționale cu impact social – în special, inițiative de învățare a înotului și prevenirea înecurilor, în colaborare cu Fundația Prințesei Charlene;
  • Colaborarea în cadrul organizațiilor internaționale, inclusiv UNESCO, pentru promovarea patrimoniului cultural imaterial, precum tradițiile vitivinicole autentice ale Republicii Moldova;
  • Identificarea de noi oportunități de cooperare în domeniile economic și al diplomației publice.

La întrevederi a participat și dl Iacopomichele Cassiano, Consul Onorific al Republicii Moldova în Monaco, un partener activ în facilitarea dialogului și a proiectelor bilaterale.

Această vizită reflectă angajamentul Republicii Moldova de a consolida relațiile internaționale și de a promova parteneriate durabile, în beneficiul direct al cetățenilor.